Acum în prag de sărbători, cunoscuta interpretă Analia Selis şi soţul ei Răzvan, trec prin momente grele. Vedeta a fost anunţată ieri de către doctori că a pierdut sarcina. Vestea vine la doar o lună după ce Analia Selis mărturisea bucuroasă, în emisiunea “Neaţa cu răzvan şi Dani” că este însărcinată şi că aşteaptă să devină mamă pentru prima dată.Atunci când a aflat că este însărcinată, de bucurie, Analia a luat avionul până la Cluj, acolo unde se află Răzvan, pentru a-i da vestea. "Nu puteam aştepta să se întoarcă, aşa că am plecat la Cluj. Când m-a văzut a fost foarte supărat, crezând că mă aflu acolo să verific dacă e cu alte femei. Când a aflat adevăratul motiv pentru care m-am dus după el, a fost extrem de emoţionat. Ne dorim foarte mult acest copil", a declarat atunci Analia. (M.C.)