Fiul vitreg al doamnei Elena Udrea, Alin Cocoş a declarat la emisiunea Răi da buni de la Antena 2 că mama sa vitregă nu are cum să-I impună ce relaţii să aibă. Alin Cocoş a intrat telefonic în direct la emisiunea lui Mihai Morar pentru a comenta un articol publicat de revista Star, în care se scria că Elena Udrea nu o suportă pe Marina Dina.În intervenţia sa de la emisiunea Răi da buni, Alin Cocoş a spus că Elena Udrea nici măcar nu o cunoaşte pe Marina Dina. "Nu a fost niciodată adevărat aşa ceva. Jumătate din presă minte. Nu are cum să-mi impună Elena, nici tata, cu cine să stau sau cum să-mi trăiesc viaţa. E aberant. (…) Nu-mi place presa. Cel mai bun lucru care mi s-ar întâmpla ar fi să nu se mai scrie niciodată despre mine. Eu nu am făcut nimic. Eu am ajuns vedetă din cauza părinţilor mei", a spus Alin Cocoş. (M.C.)