A cântat într-o biserică din Bruxelles, Marcel Pavel uimit fiindcă un belgian i-a ştiut toate melodiile

Interpretul Marcel Pavel n-a apucat să-şi serbeze aniversarea pe 4 decembrie, întrucât a avut o zi plină, iar a doua zi a luat avionul cu destinaţia Bruxelles, unde a susţinut un concert în Catedrala Sainte Julienne, în cadrul unui eveniment organizat de Fundaţia Valenţe Umane, ce a marcat deschiderea Centrului Spiritual Românesc de pe aceste meleaguri.

Artistul s-a bucurat de un succes imens în faţa unui public alcătuit din români, dar şi cetăţeni străini. De altfel, un belgian l-a uimit pe interpret pentru faptul că îi ştia pe de rost toate piesele sale. De asemenea, o admiratoare de-a sa de origine poloneză, nu şi-a dezlipit ochii de pe el toată seara.

Serbat la Bruxelles

Marcel Pavel şi-a început recitalul cu ”Ave Maria” şi a continuat cu alte melodii clasice şi colinde internaţionale. La finalul concertului său, Marcel a interpretat şi câteva piese din folclorul românesc, în acompaniamentul Orchestrei Internaţionale de Folclor a Fundaţiei Valenţe Umane. După ce spectatorii i-au cântat ”La mulţi ani”, Nela Păvăloiu, preşedinta acestei fundaţii i-a făcut artistului, de ziua lui, mai multe surprize, prima din ele fiind o medalie aniversară superbă. O altă surpriză a venit după concert, când interpretul a fost serbat cu tort şi şampanie, prilej pentru colegii din orchestră să-i cânte „La mulţi ani”, pentru a doua oară în acea seară! În deplasarea efectuată în Capitala Belgiei, Marcel a fost însoţit de bunul său prieten, omul de afaceri Costel Samson. A doua zi după recitalul susţinut, artistul a vizitat oraşul, achiziţionându-şi câteva ţinute de scenă de la un cunoscut designer. La Bruxelles, artistul a mâncat fructe de mare şi friptură argentiniană la un local din centru. Şi pentru că n-a avut timp să petreaca alături de familie şi de prieteni, Marcel va da o petrecere săptămâna aceasta la un restaurant de lux din Bucureşti. (D.D.)