Marele înţelept al antichităţii, Pitagora, considera sănătatea ca fiind rezultatul unui echilibru între suflet şi corp, echilibru care poate fi restabilit cu ajutorul muzicii.
El vedea, de altfel, întregul univers clădit pe principiul unei depline „armonii a sferelor”. Acest aspect este susţinut şi de actualele teorii cosmogonice ale super-stringurilor, propuse de fizicienii John Schwarz şi Michael Green, teorii despre care se presupune că pot descrie toate forţele fundamentale, inclusiv gravitaţia, toate particulele cunoscute şi toate cele care urmează a fi descoperite.
Cercetări efectuate recent au evidenţiat corespondenţe uluitoare între frecvenţele diferitelor oscilaţii cosmice şi frecvenţele universului sonor, familiar nouă. Privit astfel, Universul este un uriaş concert, o inefabilă simfonie bazată pe armonia de vibraţie a corzilor cosmice. (A.M.)