Aminata, Gina Pistol, Andreea Spătar, Daniela Crudu şi Julia Jianu, însoţite de tânărul om de afaceri Arpad Piko Rudas, toţi în ţinute semnate de Mihaela Drafta au fost gazdele evenimentului care a recreat atmosfera strălucitoarelor seri de Oscar şi au întâmpinat oaspeţii pe covorul roşu. Aceştia au coborât dintr-o lumuzină, astfel fiind deschisă prezentarea noii colecţii a Mihaelei Drafta, prezentată miercuri la Hotelul Radisson Blu din Bucureşti.
Noua colecţie, VIP Night, a fost prezentată sub privirile a peste 400 de vedete şi oameni de afaceri, printre care Alteţele Lor Prinţul Paul şi Prinţesa Lia, Vice-Ambasadorul Italiei la Bucureşti Pierluigi D’elia, Cosmina Păsărin, Wilmark, Irina Deleanu, Monica Tatoiu, Andreea Raicu, Tania Budi, Lili Fedorca, Luana Ibacka, Nora Seroussi, Amalia Năstase, Ileana Badiu, Alexandru Ciucu şi Roxana Iliescu. (V.N.)