Exclusiv! “Tănase, pe Iulia a avut-o tot liceul, tu o iei de bună?”

Relaţia dintre mijlocaşul roş-albaştrilor şi focoasa Iulia, pare să se precipite, asta în urma unei dezvăluiri, în exclusivitate pentru "Atac" sub forma anonimatului a unui piteştean, care susţine că iubita stelistului, a trecut prin paturile multor colegi de liceu de-ai brunetei. Tânărul, în vârstă de 23 de ani, care a preferat să nu-şi dezvăluie numele, ne-a declarat că nici în timpul relaţiei brunetă nu este cuminte, şi-l înşeală pe acesta de câte ori are ocazia. Zile următoare vom venii cu noi amănunte referitoare la acest atac adus fotbalisului, dar şi cu reacţii din partea mijlocaşului stelist.

Cristian Tănase, fără bombă sexy!

Mijlocaşul Stelei, Cristian Tănase, a scăpat în cele din urmă de focoasă Iulia. Surse din anturajul brunetei, spun că aceasta petrecea tot mai mult timp alături de iubitul ei la Bucureşti şi că în scurt timp trebuiau să se mute împreună. De cealaltă parte, Tănase, nu era prea încântat de decizia pe care a luat-o iubita lui. Chiar dacă nu este foarte clară decizia în ceea ce priveşte relaţia celor doi, un lucru este cert, Cristian Tănase, va petrece mai mult timp în cantonament, decât acasă. Salvatorul este patronul Stelei Gigi Becali, care şi-a pierdut răbdarea în privinţa stelistului pe care a dat 1.8 milioane de euro. Drept urmare, s-a gândit la un plan care să-i limiteze fotbalistului partidele de sex. Vrea să-l ţină mai mult timp în cantonament. Cristi va avea doar două zile libere pe săptămână.

Becali, crede că Tănase nu da randament deoarece petrece prea mult timp alături de iubita sa, Iulia, din Piteşti, o fată considerată o adevărata bombă sexy. Discuţiile pe această temă au început în urmă cu aproximativ şase luni de zile. În luna iulie a acestui an, fotbalistul îi oferea garanţia finanţatorului Stelei că relaţia dintre el şi brunetă, s-au terminat. Nu mică a fost mirarea patronului Stelei, atunci când a aflat că fotbalistul a minţit în privinţa relaţiei lui.

Şi Bănel a trecut prin aşa ceva

Patronul Stelei, a mai trecut printr-o experienţă asemănătoare cu Nicoliţă. Fotbalistul a avut o perioadă în care nu-i mai ieşea nimic bun pe teren. "A schimbat numărul de telefon ca să nu-l mai sune aia. I-am spus: ‘Băi, băiatule, vezi că aia te distruge, îţi ia toată seva şi toată puterea din tine!’, a declarat patronul. Acelaşi sfat l-a primit şi Cristi Tănase.

"Bombă sexy va rămâne, nu fotbalist"

În urma meciului cu Sheriff Tiraspol, Becali, l-a criticat dur pe Cristi Tănase. "Se vede că Tănase stă cu bombă sexy în casă. Bombă sexy va rămâne, nu fotbalist". Formula aceasta de joc, 4-3-3, nu mi se pare cea mai inspirată. Am mai jucat aşa şi nu a mers, a concluzionat patronul Stelei.

Alina DRAGNEA