Băsescu a pierdut sprijinul francmasoneriei. Masonii ameninţă “Dacă în Romania nu vine alt preşedinte, noi plecăm din ţară”

Zilele de glorie ale preşedintelui-marinar se apropie de sfârşit? Se pare că da, deoarece Băsescu a pierdut, cel puţin în public, sprijinul mişcării ce conduce, din spatele scenei, întreaga orânduire globală, şi anume Masoneria.

Viorel Danacu, marele maestru al Marii Loji Naţionale, a declarat, într-un interviu, că fraţii săi masoni, ce predind că sunt fii luminii, au hotărât că “dacă în Romania nu se schimbă ceva, dacă în Romania nu vine alt preşedinte” vor pleca din ţară.

“Ferească Dumnezeu ca această ţară să fie părăsită de valorile ei, de intelectualii ei, de academicieni. Chiar preşedintele Academiei a transmis un mesaj, dar din păcate nu a putut veni, ca să aibe o astfel atitudine faţă de ce se întâmplă astăzi în România” a declarat Danacu.

“Francmasoneria nu face politică, nu va permite nimănui să politizeze vreo Mare Lojă, un frate, sau oricare alt român, pentru ca ar însemna o încălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti”, a mai precizat marele maestru al Marii Loji Naţionale.

Adrian Claudiu Rusu