Se pare că DJ Vali Bărbulescu obişnuieşte să anunţe evenimentele importante ce îi marchează viaţa pe Facebook, iar în urmă cu câteva zile lăsa să se înţeleagă că este din nou singur. Contactat, Vali a recunoscut oficial că nu mai formează un cuplu cu frumoasa ieşeancă Delia Tudose, cea care i-a furat inima în vară. Vali s-a rezumat în a declara, diplomat, că aşa a fost să fie, fără să precizeze motivele care au dus la această ruptură.
În urmă cu câteva luni Vali declara că este foarte îndrăgostit
“Este adevărat că eu şi Delia nu mai formăm un cuplu, însă nu am disponibilitatea de a da alte amănunte. Când am simţit că relaţia nu mai este am luat această decizie. Nu este nimic scandalos sau spectaculos în separarea noastră. Viaţa merge mai departe şi depinde doar de doi dacă este sau nu frumoasă…”Vali şi Delia şi-au început relaţia încă din vară, iar atunci DJ-ul declară: “Este fantastic să fii îndrăgostit. Să ţi se facă dor la 10 minute după ce te-ai despărţit de persoana iubită. Să simţi că dacă ai avea puterea i-ai dărui şi stelele de pe cer. Să faci dragoste nu sex. Să te comporţi de parcă ai cunoaşte persoana de lângă tine ca pe tine însuţi. Să simţi că… eşti un bărbat fericit”, informează site-ul sandy-bell.com. (M.C.)