Oprah va realiza o emisiune specială de Crăciun la Casa Albă

Postul de televiziune american a anunţat că emisiunea "Christmas at the White House: An Oprah Primetime Special" va fi difuzată duminică, 13 decembrie, la ora locală 22. Emisiunea va conţine un interviu cu preşedintele american, o conversaţie cu cuplul prezidenţial şi un tur la Casa Albă.

Această emisiune specială va prezenta, totodată, câteva imagini de culise care vor arăta felul în care personalul de la Casa Albă se pregăteşte pentru sezonul sărbătorilor de iarnă. Această emisiune specială reprezintă primul interviu pe care Oprah i-l va lua lui Barack Obama după ce acesta a devenit preşedintele Statelor Unite. Oprah Winfrey, care nu susţinuse niciodată vreun candidat la Preşedinţie, a fost unul dintre cei mai înfocaţi suporteri ai lui Obama în timpul campaniei prezidenţiale, făcând campanie pentru acesta în cele mai importante dintre statele americane.

Oprah a fost prezentă atât la Congresul din Chicago din noiembrie 2008, care a sărbătorit victoria lui Obama, dar şi la ceremonia de inaugurare în funcţie a preşedintelui Barack Obama din ianuarie, însă nu s-a implicat în politica administraţiei americane după alegerile din 2008. De curând, Oprah a intervievat-o pe fosta guvernatoare a statului Alaska şi totodată rivală a lui Obama, Sarah Palin. Winfrey, în vârstă de 55 de ani, este considerată unul dintre cei mai importanţi lideri de opinie din America, iar anul acesta s-a clasat pe locul 45 în topul Forbes al celor mai influenţi oameni din lume. (V.N.)