Soacra lui Iri: „Irinel este ginerele perfect!”

Soacra lui Iri şi totodată mama Monicăi Columbeanu spune că ea nu este deranjată de apariţiile ginerelui ei pe la tot felul de evenimente, în compania altor femei. Într-un interviu acordat pentru ”Happy Hour” a lui Cătălin Măruţă, mama Monicăi Columbeanu a afirmat că Irinel Columbeanu este ginerele perfect: "nu m-a jignit cu nimic niciodată, mă respectă, îl respect şi atâta tot".

Mama Monicăi nu ar spune nimic dacă ar afla că Irinel Columbeanu a înşelat-o pe fiica sa şi nici nu i-ar spune fiicei sale să divorţeze. Motivul? "Toţi bărbaţii înşeală". Cât despre blonde, soacra lui Irinel Columbeanu a oferit o declaraţie-şoc în momentul în care a răspuns la întrebarea: "doar ea a pus mâna pe el?" – "E, doar nu blondele!" Cătălin Măruţă nu a evitat nici scandalul legat de unul dintre foştii şoferi ai Monicăi, Ricky, actualmente manechin pentru Botezatu.

Ciudat sau nu, mama Monicăi Columbeanu spune în interviu că Moni şi Ricky sunt tineri şi e treaba lor dacă îşi dau SMS-uri sau nu. "Păi fiecare cu avantajele şi dezavantajele lor" a mai spus soacra lui Irinel Columbeanu. (V.N.)