Se apropie sezonul rece. Populaţia caută modalităţi, concepe planuri cu care să păcălească frigul deloc prietenos al iernii. Zeci de familii din Cluj au încercat acelaşi lucru, au plătit pentru reabilitarea termică a locuinţelor, însă, surpriză! Firma contractată a dispărut, ca “animalul” în ceaţă, cu banii locatarilor.
După ce a încasat 60.000 de lei şi a executat 5% din lucrare, firma care trebuia să reabiliteze termic blocul a “uitat” de angajamentul facut şi a ieşit din peisaj. Familiile păgubite au cerut ajutorul autorităţilor.
“Am luat legătura cu şeful inspectoratului de protecţie a consumatorului şi cu şeful gărzii financiare pentru a cerceta astfel de firme care nu fac altceva decât să profite de oameni şi să le ia banii”, a afirmat primarul din Cluj-Napoca, Sorin Apostu.
Nimeni nu a reuşit, până în prezent, să contecteze firma care ar fi trebuit să se ocupe de reabilitarea termică a blocului, iar la numărul unde ar trebui să figureze sediul acesteia, există o grădiniţă. Cei care vor să-şi izoleze blocul, sunt sfătuiţi să verifice contractul cu ajutorul specialiştilor de la primărie.
Adrian Claudiu Rusu