MĂSURI. Gripa porcină se extinde cu rapiditate în România, iar autorităţile încearcă să găsească o metodă de prevenirea altor focare! 174 de persoane s-au infectat cu virusul AH1N1, în ultima săptămână, ducând numărul cazurilor de gripă nouă din România la 555, din luna mai şi până acum. Din cei 174 de pacienţi care se află sub tratament la ora actuală, 34 de cazuri sunt de import (virusul a fost contractat în străinătate) şi 140 sunt cazuri cu transmitere secundară. Cinci şcoli sunt închise, două în Bucureşti, şi câte una în Iaşi, Dolj şi Suceava, scrie Antena3. În lumina acestor informaţii, comitetul de urgenţă pentru gestionarea gripei noi a luat câteva măsuri de siguranţă suplimentare:
1. toate spitalele vor intra în carantină, programul de vizite fiind restricţionat
2. la unităţile de primiri urgenţe, se vor crea fluxuri separate pentru triajul persoanelor cu afecţiuni respiratorii.
3. medicii de familie vor fi mobilizaţi să promoveze vaccinarea cu vaccin pandemic.
4. spitalele vor fi aprovizionate cu medicamente antivirale şi materiale de protecţie. (G.R.)