Cu toate că este una dintre cele mai sexy asistente tv, şi unul dintre cele mai căutate modele din România, Marina Dina are o problemă „tehnică”. Operaţia de mărire a sânilor pe care a făcut-o în urmă cu trei ani nu a fost atât de reuşită pe cât s-a crezut. Într-o fotografie realizată la cabinet, într-o şedinţă şi publicată revista Star, blonda lui Morar apare într-o ipostază deloc plăcută, cu urme urâte pe sâni.
Marina a ţinut să explice întreaga problemă, în Click! „M-am operat acum trei ani, însă din cauză că am slăbit vreo cinci kilograme, a început să se vadă diferenţa dintre implant şi sânul natural”. Totodată, blonda promite că va rezolva situaţia imediat, precizând că a făcut deja primele demersuri în acest sens: „M-am programat săptămâna aceasta la doctorul George Ciolacov pentru a-mi pune implanturi noi.
Oricum, vroiam sâni mult mai mari”. Dacă privim una dintre pozele realizate, recent, pentru Playboy (foto-jos), constatăm că urma de pe sâni nici nu se vede. Să fie oare vorba de fond de ten sau de Photoshop – nu vom ştii niciodată. (M.C.)