Următoarea relatare este, după părerea multora, cea mai tulburătoare şi semnificativă povestire despre armatele fantomă din timpul Primului Război Mondial. Ea a apărut într-o publicaţie engleză intitulată „Mesajul Naţional” pe data de 24 aprilie 1940. Istoria este relatată de către un martor foarte competent, căpitanul Cecil Wightmick Haywood, fost căpitan de Stat Major în corpul „British Intelligence”. În timpul acestei întâmplări, Haywood se afla în micul orăşel belgian Bethune.
La începutul anului 1918, trupele portugheze au fost trimise pe acest front. Germanii i-au întâmpinat imediat cu un tir terifiant de obuze. Aceştia au fugit, lăsând o spărtură în liniile Aliaţilor. Pentru a întârzia înaintarea germanilor, escadroane de puşcaşi englezi au fost plasate de-a lungul malurilor canalului La Bassee. Artileria germană a început să bombardeze posturile puşcaşilor, apoi brusc şi-a schimbat tirul şi a lovit fără milă o bucată de pământ sterp de lângă Bethune. Apoi aceeaşi zonă părăsită a fost mitraliată cu înverşunare de mitralierele nemţeşti.
„Fritz a luat-o razna, dom’le”, a spus un sergent care se afla lângă căpitanul Haywood. „De ce oare o fi împuşcând în terenul ăla gol?” Apoi artileria germană s-a oprit. Căpitanul Haywood s-a strecurat până la malul canalului. În faţa lui, soldaţii infanteriei germane fugeau într-o dezordine de neimaginat, aruncându-şi armele şi proviziile, străduindu-se doar să-şi mărească viteza spre patria mamă. În cursul următoarelor zile, căpitanul Haywood a interogat câţiva prizonieri, mulţi dintre ei ofiţeri.
Toţi au spus aproape aceeaşi istorie. Germanii înaintau cântând, siguri pe victoria finală. Brusc, o formaţie de cavalerie albă a fost văzută pe dealul de lângă Bethune. Iată declaraţiile nemţilor: „Erau cu toţii îmbrăcaţi în alb şi călare pe cai albi.” Toţi nemţii i-au văzut, inclusiv observatorii artileriei. Artileria şi mitralierele şi-au îndreptat tirul spre zona în care înainta ciudata cavalerie. Concentrarea tirului a fost înspăimântătoare.
Nici un călăreţ n-a căzut. Germanii au declarat: „Cavaleria… înainta în linişte la trap. În faţa lor, călărea conducătorul – silueta subţire a unui bărbat – la şold avea o sabie mare, nu o sabie de cavalerie, ci una asemănătoare cu cea folosită de Cruciaţi; în mâini ţinea frâul calului său alb.” Şi apoi spuma armatei Keiser-ului a rupt-o la fugă înfricoşată, atunci când bătălia părea câştigată, când poziţia Aliaţilor era disperată, când între germani şi victoria finală nu mai rămăseseră decât câteva cuiburi părăsite de mitralieră. (A.M.)
