Românii, ameninţaţi de gripa porcină!

ÎNGRIJORĂTOR. Românii sunt sfătuiţi să se izoleze în case dacă prezintă primele simptome ale virusului gripei porcine! Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a adresat, miercuri, un mesaj populaţiei, prin care le cere oamenilor să se izoleze în case la primele simptome ale gripei de tip nou. Ulterior, persoanele sunt rugate să contacteze telefonic medicul, împreună cu care să stabilească ce măsuri urmează să fie luate. "Avem deja două focare în România. Unul este la Iaşi, iar cel de-al doilea la Bucureşti", a declarat Streinu-Cercel. O învăţătoare din Bucureşti şi baritonul Gheorghe Mogoşan de la Cluj, în stare gravă la spital. Recomandările secretarului de stat vin după ce, miercuri dimineaţă, o învăţătoare de la şcoala 147 din cartierul bucureştean Ferentari s-a îmbolnăvit de gripă porcină, SCRIE Antena3. Femeia a fost transportată în stare gravă la Institutul Matei Balş. Ministerul Sănătăţii a întocmit o comisie care va investiga cazul. (G.R.)