După ce a realizat nenumărate calendare şi pictoriale nud, Belen Francese a decis să nu mai renunţe la haine. Motivul?! Unul de natură religioasă… „Aceasta este ultima dată când voi mai vorbi măcar despre sex. S-ar putea spune că acesta este sfârşitul lui Belen Francese pe care o cunoaştem cu toţii”, explică argentinianca, într-un interviu acordat presei din ţara ei. Care să fie însă problema?! Ei bine, deranjaţi de apariţiile din ce în ce mai dese şi mai sumare ale fiicei lor în reviste, domnul şi doamna Francese au decis să ia măsuri, scrie vdtonline.ro. Au purtat o discuţie cu fata şi au reuşit să o convingă să renunţe la pictoriale. „Sincer, totdeauna mi-a fost ruşine cu fundul meu, pentru că este mare. Mă simt ca o căţea din cauza lui! Şi aşa mă vede lumea, deşi provin dintr-o familie catolică, unde sexul este un mare păcat.. Aşadar, renunţ!”, a declarat Belen Francese.