Pentru rigurozitatea demersului trebuie sa precizam de la bun inceput ca nu avem nimic personal cu domnul Cristian Birdac, autorul citorva asa-zise articole cu tema pseudo-politica in care are pretentia sa urecheze o parte a presei nationale, mai précis acea parte care nu e lovita de cataracta (ca sa-l parafrazam pe Badea, un out-sider care sigur nu este pe placul autorului nostru pentru simplul motiv ca Badea nu prea vede lumea inconjuratoare in portocaliu).
Si cind spunem “domnul Cristian Birdac”, avem mari rezerve in privinta apelativului “domn”, fara nici o lipsa de reverenta, ba chiar cu o doza exagerata de simpatie pentru eforturile sale don quijot-esti de a sustine o cauza pierduta. Avem rezerve doar prin prisma virstei fragede a motivatului autor, virsta care nu credem ca-i permite sa faca parada de acea obiectivitate pe care o afiseaza cu atita siguranta. Drept pentru care, ca sa impacam si capra (nu cea blonda, la care faceau aluzie niste rautaciosi pervertiti de la “acea parte a presei”) si varza, o sa folosim termenul “domnisor” cind ne referim la aparatorul de exceptie al unei redute pe care nu o ataca nimeni.
Dar sa revenim la oile noastre (fara nici o aluzie la caligrafiile montane sau la mieii botezati cu atita inspiratie de bravul marinar) si sa vedem in ce consta “urecheala” la care sint supusi toti acei ziaristi care isi permit sa navigheze in alte ape decit cele indicate de “capitan” (si aici nu ne putem retine o observatie oarecum sarcastica: chestia asta cu navigatul in alte ape ar fi putut fi evitata daca am fi devenit cu toti marinari, o masura care i-a scapat presedintelui in mandatul actual, dar pe care ii sugeram sa si-o treaca in agenda; exista insa riscul ca o asemenea idée sa intimpine o ferma opozitie din partea ”acelei parti a populatiei” care ar putea sa declanseze o a doua “Piata a Universitatii” in care grupuri de manifestanti sa defileze in frunte cu Badea, Gadea si Ciutacu, strigind in cor sloganul: “Mai bine gaozari decit marinari”).
Cum spuneam, domnisorul Birdac, apelind la o forma de exprimare fara nota personala, preluata in mare parte din presa “pro-basesciana”, ne aduce la cunostinta, printre altele si in principal, citeva idei lipsite de consistenta, acuzind ziaristii care nu il ridica in slavi pe “bravul cirmaci” ca sint lipsiti de credibilitate, ca ofera informatii denaturate si ca iau parte la campanii electorale facute “in cel mai pur stil comunist”, ca sa-l citam pe neofit. Si asta, in loc sa se ocupe de lucruri mai serioase, cum ar fi numaratul oualelor lui Nastase, de exemplu.
Sintem siguri ca domnisorul Birdac a cazut involuntar intr-o capcana psihologica “inversa” pe care a lansat-o Ion Cristoiu, fara sa-si dea nici el seama (si care a fost preluata ca atare de sustinatorii portocalii) atunci cind i-a avertizat pe contracandidatii lui Basescu ca acuzindu-l incontinuu pe acesta nu vor rezolva nimic. Fals, dat micul nostru autor il iarta pe Cristoiu, fiindca si-a dat demisia de la “trustul acela lipsit de credibilitate”.
Fals, deoarece indemnul lui Cristoiu induce ideea ca nu este indicat ca unui hot, de exemplu, sa-i tot zici hot, pentru ca astfel lumea se obisnuieste sau se satura si ajunge chiar sa-l simpatizeze. Da, dar asta ar putea fi valabil pentru hotul care este deja in puscarie, in nici un caz pentru cel care joaca pe mese si-ti ride in nas. Asadar teoria cade, cu toata parerea de rau pentru figurile pleostite ale cititorilor editorialului domnisorului Birdac.
Si, ca sa ne incadram in registrul tematic, vom incerca sa-i explicam prietenului nostru de alta culoare (respectiv portocalie) care este mecanismul pe care se bazeaza relatiile politice in societate. Pentru aceasta vom recurge la ajutorul celor trei legi ale dialecticii, promovate de filosofia marxista, dar avind radacinile “in cel mai pur izvor hegelian”, cum i-ar placea domnisorului sa spuna, Hegel fiind considerat parintele acestei nobile discipline.
Prima lege se refera la contradictia (filosofica) aparenta intre unitatea si lupta contrariilor si in cazul nostru s-ar interpreta cam asa: unitatea este atunci cind ne inscriem intr-un partid (PDL de exemplu). Sau atunci cind sustinem o candidata la sefia organizatiei de tineret (EBA de exemplu). Lupta apare in momentul cind celalalt candidat sare la gitul propriilor colegi de suferinta acuzindu-i de masinatiuni indecente, chiar daca cu scopul nobil de a promova o viitoare europarlamentara “independenta”. Si daca EBA s-ar fi hotarit sa candideze ca secretar general al organizatiei de tineret PDL sector 2, probabil ca domnisorul Birdac (care in prezent ocupa aceasta functie) ar fi inteles mai exact meandrele acestei legi.
A doua lege, la fel de valabila atit in societate cit si in cadrul partidului mentionat, are in vedere trecerea transformarilor cantitative in transformari calitative si invers. Adica orice modificare adusa uneia dintre categorii va duce cu siguranta si la schimbarea celeilalte. Cu alte cuvinte, cu cit ne inscriem mai multi intr-un partid (sa zicem in PDL, ca sa raminem ancorati-un termen care face furori printre marinari-la tema), cu atit calitatea acestui partid se schimba. Si nu neaparat conform dictonului “multi da’ prosti”. Sa nu fim rautaciosi!
In fine, a treia si ultima lege aduce in discutie negarea negatiei, care va sa zica daca negam o negatie pe care am sustinut-o (nu am afirmat-o, smecherilor, fiindca ar fi o contradictie in termini sa afirmam o negatie) anterior se cheama ca facem o afirmatie, dar intr-un plan superior. O lege care daca ar fi fost aplicata de doamnele Ritzi si Udrea dupa ce au negat ca au ceva de-a face cu cheltuirea aiurea a banilor publici, probabil ca am avea acum cu doua condamnari mai mult pe cap de locuitor.
Credem ca demonstratia este suficienta si ne oprim aici, nu fara un gust amar insa, in ceea ce priveste risipa de energie facuta de un tinar care atunci cind “tata Ilici” (care are si el destule bube in cap) le tinea adevarate prelegeri despre concept si interpretare proaspetilor alesi de dupa revolutie (alesi a caror maxima performanta era realizarea unui nod marinaresc), el, tinarul, inca se mai juca cu ea (cu lopetica, doar nu credeati altceva) in tarina. Drept pentru care, credem ca i-ar fi mult mai util domnisorului Birdac lecturarea unor scrieri critice din perioada interbelica, atunci cind gazetaria se facea profesionist de un Eugen Lovinescu sau de domnul profesor Garabet Ibraileanu, pentru ale carui dizertatii studentii chiuleau de la celelalte cursuri, caz unic in invatamintul romanesc. Daca vrea. “Daca nu, atunci, bine…”
