PERICOL. Viaţa a zeci de locuitori din Valea Jiului este pusă în pericol de clădirile aflate în paragină! Cei mai expuşi sunt copiii care se joacă în blocurile lăsate în paragină de ani de zile. Chiar săptămâna trecută, un băieţel a fost ucis de o placă de beton desprinsă, în timp ce se juca într-un astfel de bloc.În fiecare localitate din Valea Jiului există cel puţin 2-3 clădiri lăsate în paragină. Fie aparţin de administraţiile locale sau de exploatările miniere, fie au fost vândute unor oameni de afaceri, clădirile dezafectate reprezintă un real pericol, scrie Realitatea. Cele mai multe imobile dezafectate sunt în Uricani. Unele au rămas în grija primăriei care nu are însă bani să le întreţină, altele au fost vândute unor firme care nu au mai investit în renovarea lor. (G.R.)
Zeci de clădiri din Valea Jiului, la un pas de prăbuşire