Geoană îl acuză pe Băsescu de „şantaj ordinar” şi „inconştienţă absolută”

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a afirmat că Traian Băsescu foloseşte o formă de "şantaj ordinar", prin propunerea sa de a numi un premier din PD-L în cazul în care independentul Lucian Croitoru va fi respins şi cu dizolvarea Parlamentului, şi îl acuză pe şeful statului de "inconştienţă absolută".

"Şantaj ordinar. În acest moment, anunţă, de fapt, adevăratul plan, să ţină ţara în criză politică până după alegerile prezidenţiale. Asta este inconştienţă absolută", a spus preşedintele PSD, Mircea Geoană, întrebat despre afirmaţia lui Traian Băsescu privind o eventuală dizolvare a Parlamentului în data de 7 decembrie, după turul al doilea al scrutinului pentru prezidenţiale.

"Cum adică pretinzi că ai un independent ca şi prim candidat pentru prim-ministru şi după aia spui că pui unul de la PD-L. Tot 30% are PD-L în Parlament şi după ce pică domnul Croitoru. De aceea mi se pare o formă de inconştienţă pentru un şef de stat să poţi să ameninţi în gura mare că ai criză politică prelungită timp de două luni de acum încolo, este o chestiune incalificabilă. Acest gen de politician nu mai are ce căuta în fruntea României. Este o formă de şantaj ordinar şi o atitudine iresponsabilă", a continuat Geoană.

Oalele se sparg în capul cârmaciului

Mircea Geoană a mai spus că Traian Băsescu, prin gesturile şi comportamentul său, poate fi cel mult preşedinte de partid, şi nu şef de stat. "Este o formă de şantaj ordinar şi o atitudine iresponsabilă, în clipa în care în fiecare zi oamenii îşi pierd locul de muncă, în fiecare zi moneda naţională se depreciază, în fiecare zi se îndepărtează şansa de a trage tranşele de la FMI. Ieri ne spune că ţara e în pericol să nu aibe finanţare externă şi a doua zi anunţa că este dispus să ţină ţara în criză până pe 6 decembrie? Ăsta nu e preşedinte de ţară, ăsta e cel mult preşedinte de partid", a declarat liderul PSD.

Băsescu a spus că poate dizolva Parlamentul a două zi după turul doi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri că, dacă se împlinesc cele 60 de zile prevăzute de Constituţie în care Parlamentul poate da un vot pentru noul Guvern şi sunt respinse două propuneri de premier, poate dizolva Parlamentul chiar pe 7 decembrie, fără să aştepte noul preşedinte.

Traian Băsescu a explicat la postul public de radio cum este posibilă această variantă. "Constituţia spune aşa: preşedintele se duce, şi în cazul nostru merge cu Croitoru, Parlamentul îl respinge. Constituţia dă Parlamentului instrumentul de a respinge propunerea preşedintelui, iar această majoritate sui generis de la Grivco se va putea manifesta prin votul în Parlament şi este respinsă propunerea preşedintelui. Preşedintele trebuie să facă din nou consultări şi la a doua nominalizare şi o prezintă din nou Parlamentului care poate să o aprobe sau să nu o aprobe. În pasul trei, Constituţia spune că dacă Parlamentul nu vrea două propuneri preşedintele poate emite decretul de dizolvare a Parlamentului după 60 de zile", a detaliat Băsescu.

Întrebat dacă nu este nevoie ca noul preşedinte să depună jurământul, şeful statului a spus că nu trebuie aşteptat acest moment. "Şi în prima zi de după alegeri, deci pe data de 7 decembrie, dacă au trecut 60 de zile. Preşedintele în funcţie face treaba asta (dizolvă Parlamentul, n.r.), nu aşteaptă nimeni pe noul preşedinte", a spus Băsescu.

Costel Rotaru