În urmă cu peste 50 de ani, în India, la Faridpore, se petrecea un fenomen miraculos, care atrăgea mii de pelerini. De fiecare dată când clopotele templului din Faridpore anunţau rugăciunea de seară, un copac (având numele ştiinţific de Phoena Sylvestris) îşi apleca crengile până la pământ, ca şi cum s-ar ruga.
Oamenii de ştiinţă s-au interesat îndeaproape de acest caz, dorind să-i găsească o explicaţie plauzibilă. Astfel, profesorul Jagadis Chandra Bose a inventat un aparat care, afirma el, ar fi putut să explice misteriosul fenomen. Au existat mulţi indieni care s-au opus montării acestui aparat, deoarece considerau că puterile miraculoase ale arborelui vor dispărea la contactul cu instrumentele profanatoare de tip occidental. Dar s-au lăsat înduplecaţi când au aflat că aparatul a fost conceput şi construit pe pământul sacru al Indiei, de către un indian şi va fi montat de mâinile binecuvântate ale unui brahman.
Din nefericire, la un an după experimentele lui Bose, copacul a murit. Presa a făcut mare vâlvă; în ziare au apărut titluri de genul: „Tragedie în lume”. Bineînţeles, s-a considerat că vinovatul nu era altul decât profesorul J.C. Bose, savantul profanator. Acestuia nu i-a fost greu să demonstreze că arborele era bătrân şi ar fi murit oricum.
În plus, a adăugat el, nu poate fi singurul copac din lume care se „roagă”. În data de 13 decembrie 1811, ziarul „Liverpool Mercury” menţiona cazul unei sălcii din Shipton, al cărei trunchi avea un diametru foarte mare şi care „se întindea uneori la sol pe toată lungimea sa, pentru ca puţin mai târziu să revină la poziţia sa verticală”. În Africa de Sud, un plantator de cocotieri a remarcat că în fiecare dimineaţă, o parte dintre cocotierii săi erau înclinaţi; ei ajungeau în această poziţie oblică din cauza vânturilor puternice de peste noapte. Cocotierii care rămâneau în poziţie verticală se aplecau singuri seara, „pentru a uşura culegerea fructelor.” (A.M.)
