Prestigioase apariţii în emisiunea lui Bahmu: Sexy Brăileanca şi Romeo Fantasticul!…

Cineva spunea că prostia este starea naturală a omului. Nimic mai simplu şi mai precis în a sublinia acest, pe cât de dureros, pe atât de mare adevăr. Însă, pentru majoritatea nu pare a fi dureros, ci dimpotrivă, abolut firesc şi chiar plăcut prin a exista. Drept urmare, prostia meritându-şi cu prisosinţă statutul de rege al acestei lumi, la care, de cele mai multe ori îi este asociată coana Răutatea.

Între prestigiu şi senzualitate

Dar există şi alte cazuri în care prostia se arată ca un simplu şi nevinovat prilej în a se manifesta în toată splendoarea ei. Nu mai departe cazul nevinovatei Sexy Brăileanca! Care este (vorba lu” Vanghele)! Este mai peste tot!

Da, da, chiar de curând a apărut iar pe sticla de la Kanal D, prestigioasa Sexy Brăileanca, alături de prestigiosul Romeo Fantasticul şi de prestigioasele pupuze Laurette şi Bianca, care au dănţuit perfect. Ca atare, pe fondul prestigiosului în sine, Laurette a mai lansat o melodiuţă cu caracter profund naţionalist, prin faptul că se numeşte “Trandafir de la Moldova”, la care a asezonat mici accente senzuale.

Alături de ea, Sexy Brăileanca şi-a anunţat apariţia unei alte melodiuţe, însă cu mai profunde accente senzuale, dacă e s-o comparăm cu Laurette, şi care bate la cur cu mult, prima sa apariţie în acest sens, “Puiul de Crevedia” (un melanj perfect, de altfel, între neaoş şi senzualitate!). La atâta senzualitate, se cuvenea să se adauge cireaşa de pe tort în emisiunea lui Bahmu, cu titlul de scenă Romeo Fantasticul, care este şi el plin de senzualitate, în mai toate maneluţele pe care le interpretează.

Ţiganule, care eşti!

Sarea şi piperul din emisiunea lui Bahmu de pe 14 octombrie ale acestui an, a constituit-o cearta dintre Sexy Brăileanca şi Romeo Fantasticul. În dorinţa ei teribilă de a se manifesta, nu numai în lumea filmelor porno dar şi a cântăreţilor de două parale de pe scena românească, Brăileanca l-a rugat pe Romeo s-o ia şi pe ea în spectacolele în care acesta apare. Generos din fire, a luat-o!…

Însă, Romeo ştia foarte bine că Sexy Brăileanca nu prea are voce, dar i s-a făcut milă de ea, oferindu-i prilejul “să mănâncă şi gura ei ceva”. Din motive nebănuite, deşi par uşor de bănuit, Brăileanca s-a arătat nerecunoscătoare lui Romeo Fantasticul, în final aruncând cu spurcăciunea rasistă, fabricată din trei cuvinte simple: “ţiganule, care eşti! Nu este o certitudine cât de ofensat a fost Romeo Fantasticul la auzul acestor cuvinte ingrate, însă cert este faptul că se încerca să se pună la cale un nou scandal care să contureze o celebritate, născută, ca multe altele, peste noapte, sau mai nou, să se contureze a ceea ce se redefineşte a fi prestigiosul zilelor noastre… (Cool)