Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că FMI şi-a amânat misiunea de evaluare a României în absenţa unui guvern în deplinătatea capacităţii de exercitare a funcţiei, dar a adăugat că România va primi săptămâna viitoare o tranşă de 300 de milioane de dolari de la Banca Mondială.
Băsescu a subliniat imperativul trecerii rapide prin Parlament a noului Guvern care îl va avea în frunte pe Lucian Croitoru, arătând că FMI a anunţat amânarea misiunii de evaluare a României din cauza lipsei unui Guvern în deplinătatea capacităţilor de exerciţiu.
"Misiunea de evaluare va avea loc după ce România va avea un Guvern aprobat în Parlament. De aceea imperativul trecerii rapide prin parlament a unui Guvern care să poată fi partener de negocieri cu FMI şi UE este esenţial", a arătat şeful statului.
E groasă – Nu vin banii!
Preşedintele a explicat că efectele unei întârzieri în a avea rapid un Guvern competent şi aprobat de către Parlamentul României sunt extrem de serioase pentru ţara noastră. Băsescu a arătat că România va primi săptămâna viitoare o tranşă de 300 de milioane de dolari de la Banca Mondială, dar că mai sunt de încasat, până la finalul acestui an, două tranşe, una de la FMI, în valoare de 1,5 miliarde, din care jumătate trebuie să finanţeze deficitul bugetului de stat şi o altă tranşă de la UE de 1 miliard de euro, destinată tot finanţării deficitului bugetului de stat.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat ieri decretul de nominalizare a primului ministru desemnat în persoana lui Lucian Croitoru. Băsescu a mai spus că Lucian Croitoru i-a făcut o impresie de "profund profesionist" şi că nominalizarea sa corespunde dezideratului de a avea un premier cunoscător al problemelor economice.
Costel Rotaru