Rihanna a postat, marţi, pe Twitter un mesaj prin care îşi anunţă fanii că va lansa în curând un nou material discografic, ne informează accesshollywood.com. "Aşteptarea a luat sfârşit", a scris cântăreaţa pe Twitter. Presa consideră că acest mesaj sugerează o posibilă lansare apropiată a viitorului album al cântăreţei originare din Barbados.
Cel mai recent material discografic al artistei este "Good Girl Gone Bad", lansat în 2007. Rihanna şi-a încheiat mesajul de pe Twitter printr-o dată – "23 noiembrie 2009". Ca o coincidenţă, fostul iubit al Rihannei, rapperul Chris Brown (condamnat la executarea unor ore de muncă în folosul comunităţii, a fost amendat şi este obligat să facă terapie, după agresiunea comusă asupra fostei sale partenere, la începutul anului), va lansa şi el un nou album.
Luni, Chris Brown a confirmat faptul că un cântec al său, intitulat "So Cold", care a fost piratat şi postat recent pe internet, face parte de pe următorul său album. În iunie, Chris Brown a încheiat o înţelegere cu parchetul american, care i-a permis să evite închisoarea. El riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare, după ce a fost pus sub acuzaţie, la începutul lunii martie, pentru comiterea unei agresiuni "de natură să provoace răni grave" şi pentru ameninţări cu moartea la adresa fostei sale iubite, cântăreaţa Rihanna.
Incidentul s-a petrecut cu doar câteva ore înainte de gala premiilor Grammy, care a avut loc pe 8 februarie, în Los Angeles. Rihanna, originară din Barbados, şi Chris Brown se întorceau de la o petrecere din partea de vest a oraşului californian. (V.N.)