Poezia recitată de preşedintele Traian Băsescu la emisiunea "Serviciul Român de Comedie" de duminică seara nu l-a lăsat indiferent pe realizatorul emisiunii "În gura presei" de la trustul din Băneasa.
Dacă la început nu s-a putut stăpâni din râs, în vreme ce citea poezia scrisă de Traian Băsescu când îşi efectua stagiul militar pe bricul Mircea, ulterior, Badea le-a oferit telespectatorilor propria variantă de poezie, pornind de la creaţia literară a preşedintelui României.
"Am scris şi eu o poezie, pe acelaşi format, cu aceleaşi rime şi o să le citesc cap la cap. Haideţi să încercăm să facem un exerciţiu literar cu preşedintele României", a afirmat Mircea Badea.
Iată strofele lui Mircea Badea:
Deasupra-ţi cerul se înalţă
Dar el la cer priveşte-n jos
Cum cine e, doar nu te miră miră
E bravul om, acum mai plângâcios
Iar dupa luni de folosit pilula cea albastră
Când urna se înalţă în sfârşit
Parcă nu ai nici casă şi nici masă
Când Nuţi pune votul iscusit
Dar urna e pustie şi blegită
Şi a plecat spre sol într-un sictir
Degeaba Nuţi-n vot e pricepută
Urna e moartă, flască, e kaput!