Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a afirmat, ieri, despre decizia CCR de a declara drept constituţională iniţiativa opoziţiei de a depune moţiunea de cenzură "11 împotriva României", că România este un stat de drept, iar Victor Ponta spune că decizia CCR face PDL "de râs" .
Întrebat cum comentează decizia Curţii Constituţionale, Geoană a răspuns sec: "România este un stat de drept", la intrarea în şedinţa de ieri a grupurilor parlamentare reunite ale PSD.
Corigenţii fac sesizările, Curtea dă cu ei de podele
Vicepreşedintele PSD, Victor Ponta, a spus şi el că solicitarea PDL către CCR cu privire la moţiune a fost făcută din incompetenţă. "Cred că cei de la PDL s-au făcut de râs pentru că orice student din anul I de la Facultatea de Drept ştia că moţiunea poate fi depusă şi că trebuie dezbătută şi că este dreptul suveran al Parlamentului de a acorda sau retrage încrederea unui Guvern. Solicitarea PDL ori a fost făcută din incompetenţă, ori din dispreţ pentru Constituţie şi ambele variante sunt foarte grave", a afirmat Victor Ponta.
Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă sesizarea PDL privind moţiunea de cenzură a PNL şi UDMR, precizând că nu intră în atribuţiile CCR controlul constituţionalităţii moţiunilor de cenzură.
Potrivit unui comunicat al CCR, competenţa Curţii Constituţionale este reglementată limitativ, Curtea nefiind abilitată să îndeplinească alte atribuţii decât cele stabilite prin Constituţie şi prin legea sa de organizare şi funcţionare. Controlul constituţionalităţii moţiunilor de cenzură nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale, se arată în comunicat.
Costel Rotaru