Celia cânta la balurile bobocilor

Vrea să plece în Zanzibar cu iubitul ei

Frumoasa cântăreţă Celia are fani peste tot, dar cei mai mari admiratori ai ei sunt "bobocii". Vedeta a fost solicitată de peste 30 de instituţii de învăţământ pentru a cânta la Balul Bobocilor. Cântăreaţa spune ca şi în alţi ani a fost solicitata, dar anul acesta, ofertele au venit mai mult ca niciodată…

"Am fost extrem de surprinsă să fiu atât de solicitată anul acesta de liceeni şi studenţi… Mi s-a spus că toţi au fost foarte încântaţi de noua mea melodie "Povestea mea" şi şi-au dorit să le fiu alături într-o seară atât de specială pentru ei. Nu pot să spun decât că mă bucur foarte mult şi abia aştept să încep concertele", spune Celia. Deşi cu siguranţă bobocii nu vor să fie atenţi numai la muzica Celiei, aceasta a declarat că nu are ochi decât pentru Kemal, iubitul ei de origine turcă.

"Suntem împreună de peste trei ani şi ne iubim foarte mult. El este în Africa acum, dar după ce termin cu balurile o să merg şi eu la el în vacanţă. Vrem să facem safari în Zanzibar", a mai spus cântăreaţă, care aşteaptă o binemeritată vacanţă cu multă nerăbdare. (V.N.)