Marcel Avram investeşte 100.000 euro în Activ EFEM şi îi schimbă formatul

CNA a aprobat, marţi, schimbarea formatului Activ EFEM, controlat de Marcel Avram, din generalist în muzical, modificarea urmând să implice o investiţie de circa 100.000 de euro şi să privească toate cele patru staţii ale postului de radio, din Bucureşti, Timişoara , Medgidia şi Huşi.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, solicitarea S.C. Video Market SRL Bucureşti de modificare a formatului de principiu al programelor Activ EFEM , care deţine în prezent staţii în Bucureşti şi Timişoara, dar şi două frecvenţe pentru Huşi şi Medgidia.

La şedinţa CNA au participat Dorin Szekely, director de proiect, şi Liliana Ghinescu, directorul general Activ EFEM. Potrivit acesteia, schimbarea formatului postului de radio Activ EFEM în tematic muzical este determinată de faptul că există cerere pe piaţă pentru programe dedicate muzicii româneşti. "Ne-am dat seama că este cerere pe piaţă pentru un program dedicat 90% muzicii româneşti.

Vrem să insistăm pe promovarea artiştilor români consacraţi, este cerere pe piaţă pentru aşa ceva", a spus Liliana Ghinescu, precizând că targetul postului de radio va fi unul "cu o vârstă mai ridicată".

Ea a mai spus că, până la sfârşitul lunii noiembrie, vor fi puse în funcţiune şi staţiile de la Huşi (97,6 MHz) şi Medgidia (93,5 MHz) ale Activ EFEM , frecvenţe câştigate de SC Videomarket SRL Bucureşti în decembrie 2008, în urma unui concurs organizat de CNA.

"Încercăm să limităm investiţia în relansarea Activ EFEM la 100.000 de euro, fapt care implică punerea în funcţiune a celor două licenţe şi schimbarea formatului", a spus Liliana Ghinescu. (V.N.)