Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, ieri, la Palatul Cotroceni, pe secretarul general al OSCE, Marc Perrin de Brichambaut, în cadrul discuţiilor fiind abordate evoluţiile din Republica Moldova şi Transnistria.
Şeful statului i-a spus interlocutorului său, în debutul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, că doreşte să schimbe câteva puncte de vedere legate de Republica Moldova şi Transnistria. "Aş dori să schimbăm câteva puncte de vedere despre regiunea noastră, Moldova şi Transnistria", a spus preşedintele.
Secretarul general al OSCE, Marc Perrin de Brichambaut, a făcut o vizită în România, în perioada 5-6 octombrie 2009, la invitaţia ministrului de externe. Acesta a participat la seminarul "Impactul schimbărilor climatice asupra securităţii europene" găzduit de Bucureşti şi a avut o serie de întrevederi la nivel guvernamental şi parlamentar.
Conflictele îngheţate din spaţiul OSCE, o mare problemă
Vizita secretarului general al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) are loc într-o perioadă importantă pentru organizaţie, în contextul dezbaterilor informale privind arhitectura europeană de securitate, lansate la reuniunea ministerială de la Helsinki, şi al continuării discuţiilor privind soluţionarea conflictelor îngheţate din spaţiul OSCE, la care se adaugă evoluţiile din Republica Moldova şi Georgia. În acest context, vizita oferă secretarului general oportunitatea cunoaşterii şi aprofundării poziţiilor României pe subiectele menţionate.
De asemenea, cu ocazia vizitei, înaltul oficial OSCE a susţinut la Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (Casa Titulescu) o conferinţă cu tema “Security Challenges in Wider Europe”.
Marc Perrin de Brichambaut a fost desemnat secretar general al OSCE la 21 iunie 2005, iar mandatul său iniţial a fost prelungit cu încă trei ani, la 21 iunie 2008. De-a lungul carierei sale, Marc Perrin de Brichambaut s-a remarcat în calitate de asistent special al secretarului adjunct al ONU pentru afaceri economice şi sociale sau de consilier ai miniştrilor apărării şi de externe francez.
Costel Rotaru