În lupta cu forţele naturii, care a mers în paralel cu instinctul de supravieţuire, omul s-a supus procesului muncii. Iar munca omului a dat roade cu atât mai bogate cu cât uneltele pe care le-a folosit au fost din ce în ce mai perfecţionate. După felul uneltelor se pot face două împărţiri: epoca pietrei şi epoca metalelor. Epoca pietrei cuprinde o perioadă numită paleolitică şi una numită neolitică. Iar la rândul ei fiecare perioadă se împarte în timpurie, mijlocie şi târzie.
Paleoliticul
A fost cea mai lungă din istoria omenirii. Oamenii primitivi trăiau în cete sau hoarde şi se mutau dintr-un loc în altul din diferite motive climaterice, sau ale faunei. Pe vremea ceea se ciopleau uneltele fără ca să le şlefuiască. Apoi a apărut tehnica lamelară, desprinderea prin lovire a lamelor sau vârfurilor ascuţite de piatră. Uneltele erau făcute din cremene (piatră densă, omogenă, tare) sau silex. Astfel au apărut sule, topoare de mână, răzuitoare etc, folosite îndeosebi la vânat.
Din pielea animalelor s-a făcut obiecte de îmbrăcăminte, iar oasele erau folosite ca unelte. De multe ori oamenii trăiau în peşteri, acestea devenind o adevărată valoare documentară: peşterile din munţii Cantabrici, cea de la Altamira – Spania, peşterile din Văile Dordognei, Lascaux, La madelaine, Les Trios Frere – Franţa, şi cele din Tassili – Africa de Nord. Pe pereşii peşterilor s-au găsit pictate cu culori minerale în roşu, alb, ocru animale (bizoni, cai, reni etc). Acestea au fost primele forme de gravură şi pictură. Gravura era executată cu un obiect de silex, pe piatră sau oase, în special pe os de corn de ren şi pe dinţi de mamut.
Tot atunci, omul primitiv a modelat din pământ reni, bizoni, mamuţi, creând primele sculpturi. În picturile parietale oamenii nu apar decât rar, acoperiţi de la brâu în jos în piei de animale. Abia în neolitic apar oameni în scene de vânătoare sau scene de dans ritualic etc. Primele monumente de arhitectură au fost menhirele, pietre mari izolate în peisaj, aliniate în linie dreaptă sau în semicerc. Menhirele de la Carnac – N Franţei sunt un exemplu în acest sens.
Dolmenele sunt alt gen de construcţii monumentale, construite din câte două pietre mari, lungi, înfipte în pământ pe verticală. Deasupra lor era aşezată o piatră orizontă, ca un acoperiş. Aceasta este prima delimitare a spaţiului, prima incintă. Cromlehurile sunt incinte circulare sau dreptunghiulare, de dolemene alăturate. Cele de la Stonehenge, sudul Angliei, constituie un sanctuar pe plan circular şi un dolmen central cu rol de altar. Menhirele, dolmenele şi cromlehurie se numesc monumente megalitice. Epoca comunei primitive începe în paleoliticul superior şi ţine până la sfârşitul epocii fierului, între anii 40000 şi 10000 î.e.n.
Neoliticul
Neoliticul se mai numeşte şi epoca pietrei şlefuite. Dacă până acum oamenii trăiau din vânat şi cules, începând cu mileniul X î.e.n., agricultura a trecut pe primul plan, iar pe planul al doilea creşterea animalelor şi păstoritul. Oamenii erau organizaţi în ginţi şi triburi şi au construit primele locuinţe stabile. Prima locuinţă a fost bordeiul, o încăpere săpată în pământ. Apoi a apărut coliba de nuiele împletite, ca un coş mare cu gura în jos. Uneori pereţii erau lipiţi cu pământ pentru a feri oamenii de frig. O altă construcţie a fost coliba fixată pe piloni deasupra apei, şi care poartă denumirea de locuinţă lacustră. Tot ca urmare a convieţuirii în comun au apărut şi podoabele cu rosturi simbolice. Un interes special s-a acordat ceramicii. În epoca neolitică au apărut primele vase de pământ. La început aceste vase erau lucrate manual şi uscate la soare. Pentru a le mări rezistenţa le amesteca cu pleavă şi cu paie. După un timp, după ce uscau vasele la soare le ardeau în vetre fierbinţi. În felul acesta rezistenţa lor a crescut. Astfel ei au modelat castroane, talere, vase foarte mari pentru păstrat seminţe, urne funerare, unele dintre ele ormanentate.
Epoca bronzului
Acum uneltele şi podoabele se făceau din bronz. , adică dintr-un amestec de aramă şi cositor. Acum se dezvoltă şi artele. Apar motivele decoraţionale: linii în relief incizate, cu figuri geometrice, zigzaguri, împletituri etc. Bronzul se lucrează prin topirea aramei şi a cositorului, într-o anume proporţie şi prin turnarea aliajului în tipare de lut, sau piatră, negative ale obiectelor dorite. Printre obiectele de podoabă din neolitic amintim: brăţările, pe care războinicii le purtau la mâini sau picioare, lănţişoare, diademe, broşele, paftale cu ornamente geometrice, pectoralele şi agrafele. De asemenea, ceramica este în continuă dezvoltare.
Epoca fierului
Bronzul a fost înlocuit treptat cu fierul. Acest metal se lucrează mult mai uşor. Înroşit la foc acesta poate fi modelat, fără a mai fi topit, ci doar modelat prin lovire. În această perioadă au avut loc multe războaie de cotropire şi de aceea se construiau şi mai multe arme. Tot acum se inventează roata de olar, cu ajutorul căreia vasele s-au putut modela mai uşor. Pe lângă olărit a apărut torsul, ţesutul, ca noi meşteşuguri casnice. (V.R.)
