Ştefan Bănică se întoarce!

Iulia Vântur şi Ştefan Bănică jr. vor intra cu emoţie în noua aventură "Dansez pentru tine", mai ales că în competiţie vor fi nu numai perechi, ci şi visuri importante ale unor oameni valoroşi şi respectaţi, eroi în familia lor. "În fiecare sezon încercăm să îi surprindem pe telespectatorii noştri, să le oferim mereu ceva nou, interesant, spectaculos, în semn de apreciere şi mulţumire pentru că ne sunt alături în împlinirea visurilor.

Tot în semn de apreciere, sezonul acesta concurenţii vor lupta pentru persoanele în faţa cărora spun «Jos pălăria!», persoane care le-au influenţat viaţa, oameni simpli, dar cei mai importanţi pentru ei", a declarat Iulia Vântur despre noul sezon al emisiunii care a schimbat destine. Monica Columbeanu, Andreea Mantea, Tania Budi, Alina Chinie, Radu Vâlcan, Liviu Vârciu, Kamara, Jean de la Craiova sunt vedetele care vor ajuta opt oameni obişnuiţi să-şi îndeplinească visurile, în cel de-al 8-lea sezon "Dansez pentru tine" ce începe pe 23 octombrie la Pro TV.

Ei vor lupta în paşi de dans alături de concurenţi, pentru cei mai apropiaţi oameni din viaţa acestora, părinţii. Poveştile lor sunt poveştile unor familii absolut normale, sunt, de fapt, vieţile unor oameni simpli care au devenit eroi fără să ştie, fără să-şi propună, eroi aşa cum sunt toţi cei care privesc "Dansez pentru tine" şi au o familie pe care o iubesc. (V.N.)