De ce are aşa mare trecere Daniela Crudu?!… Deşi nu e un fenomen rar, dat fiind IQ-ul scăzut, ea reuşeşte să iasă în faţă, precum păduchele în frunte, devenind astfel un fel de cap de afiş al tuturor piţipoancelor naţionale.
Postura de prostuţă inocentă, pe care nu se ştie cât e de mimată este, sau nu, a făcut-o celebră cum de altfel şi discreţia sa faţă de relaţiile sale amoroase. Până la urmă s-a aflat că este iubita unui oarecare Bogdan, care se află modest, implicat într-o afacere cu rulmenţi. Nu se ştie din ce considerente, acesta a căpătat o poreclă care vine mănuşă cu alura Danielei Crudu.
Şi anume, aceea de Mucifer. Cu alte cuvinte, piţipoanca Daniela în tandem cu Mucifer. Nu sună rău deloc! Motiv pentru care Daniela a declarat deunăzi: „Nu mă deranjează că iubitul meu e poreclit Mucifer.“ Cum de altfel nici pe noi, care suntem înclinaţi s-o intromisionăm în categoria celor grei, „din puţul marilor gânditori într-un melanj perfect cu muci şi sfârcuri”… (Cool)