Se recitau poezii în draci pe vremea lui Ceauşescu. În draci, adică toată ziua bună ziua, de ziua lui, de ziua ei, de ziua partidului, de 23 august, de 30 decembrie etc. Cred că toată lumea şi-l aduce aminte "pe copilul" de doar vreo 3 anişori care făcea pe Anul Nou şi recita cam 40 de minute în tandem cu Anul Vechi. Ca să nu fie nici o confuzie, poeziile astea, să nu credeţi că erau de Baudelaire! Păi nu! Erau de nişte obscuri şi în ele se vorbea numai de Nicuşor şi Leana, de partid, socialism etc.
Cozile la alimente. Să ne oprim puţin asupra acestei poezii, care a rămas în mintea multora, pentru că era plasată cu cinste într-un manual din clasa a Xa de liceu. Aşadar, din prima strofă se prefigurează o imagine idilică, simbolizată de gingaşele flori din geam. "Merg copiii sa se joce", copiii ei însăşi flori ale patriei. Şi se jucau până apărea un zvon "au băgat mălai / făină / ulei / unt / carne /etc la Cocoşilă" (Cocoşilă era o alimentară). Atunci parcă atacau turcii / tătarii!… Mamele strigau după ei şi îi trimiteau să se ducă înainte la coadă şi apoi veneau şi ceilalţi membrii ai familiei (bunici, mame casnice, fraţi, etc). Trebuiau să fie cât mai mulţi, pentru că se dădea o cantitate mică de fiecare persoană. Cozile erau mari şi se aştepta de multe ori înainte să fie marfa ajunsă. Aşa că acolo copiii începeau să se joace pe lângă coadă în timp ce adulţii povesteau diverse. Când intrau în prima jumătate a cozii, copiii erau chemaţi şi trebuia să treacă în rând ca să nu apară discuţii cu cei de la rând (deseori certuri), despre cine a fost sau nu a fost la coadă.
Tata cântă pe tractor, / Mama cozonaci ne face,/ Iar noi învăţăm cu spor/
Când e pace !
Tata oricărui copilaş putea să cânte pe tractor, însă de jale. Şi jalea era şi mai mare când se întorcea iarna de la serviciu şi trebuia să stea pe întuneric, datorită directivei de partid care oprea lumina 2-3 ore e zi. Iar când se dădea drumul la lumină era deja prea târziu, pentru că trebuia să se odihneasă, ca să fie bun de treabă pentru a doua zi. Cât despre versul, "Mama cozonaci ne face", e bine să o luăm metodic ca să înţelegem cum stătea treaba. Mai întâi cu reţeta de cozonaci:
1 kg faina, 50 g drojdie, 6 oua, 250-300 g zahăr, 3-4 linguri ulei, 1 pahar unt sau margarină topită, 1/2 l lapte, 1 linguriţă rom, 1 linguriţă rasă sare, 1/2 baton vanilie, coajă de lămâie sau de portocală, 2 bucăţi zahăr pentru presărat, 1 ou pentru uns; Umplutura: 300 g nuci, 250 g zahăr, 50 g stafide, coajă de lamâie.
Şi acum să vedem şi raţia lunară de alimente pentru o persoană: 1 kg de carne, 200 de grame de salam cu soia, o jumătate de pachet de unt (125 de grame), 1 litru de ulei, 1 kilogram de zahăr, 12 ouă. Bineînteles că se stătea la coadă pentru a lua raţia. Deci, decizii, decizii, decizii ! Vreţi cozonaci sau vreţi să mai mâncaţi şi voi o omletă din când în când ? Vreţi cozonaci sau mai păstrăm untul pentru un sandviş ? Legat de coaja de lămâie sau de portocală, decizia e mai simplă: fără ! Că nu găseai de nici unele! Doar iarna şi după stat la coadă 3-4 ore şi cu ceva noroc puteai să prinzi ceva portocale sau lămâi. După ce răspundeam la întrebările astea mama cozonaci ne facea şi se putea găti doar noaptea că ziua nu prea erau gaze. Chiar apăruse un banc pe seama asta: „Ce este mai mică şi mai mică, decât putza de furnică ? R: Flacăra de la aragaz.!…
Case înalţă către cer,/ Zilnic mâinile dibace,/ Ţara e un şantier/ Când e pace !
Trist, dar adevărat: „Ţara era un şantier”. La 29 octombrie 1974 „Marea Adunare Naţională” adoptă, în unanimitate, fireşte, Legea nr. 58 privind „sistematizarea teritorială urbană şi rurală”. Pentru regimul comunist din România, „sistematizarea” a însemnat distrugerea oraşelor în proporţie de 85% – 90%. Apoi reconstruirea lor cu blocuri tip, cu reţele stradale aproape complet schimbate. În aceste „oraşe socialiste”, prea puţine mărturii ale arhitecturii tradiţionale au mai ramas în viaţă. Prin „sistematizare”, 29 de oraşe au fost dărâmate, şi-au pierdut identitatea în proporţie de 85%-90%. În alte 37 oraşe, demolările erau în plină desfăşurare până în decembrie 1989. (arh. Gheorghe Leahu în Distrugerea Mănăstirii Văcăreşti). În Bucureşti a fost demolată o cincime din suprafaţa tradiţională construită, iar în ceea ce priveşte lăcaşele de cult, numai în Bucureşti au fost demolate peste 22 de biserici.
Când e pace!
Să vedem acum ce este cu acest „Când e pace!”. Ceauşescu a mimat, cu destul de mult succes la început, rolul de apărător al păcii pe pământ. În discursurile lui menţiona frecvent necesitatea "renunţării la cursa înarmării", condamna "utilizarea forţei şi a ameninţării cu forţa" şi alte stereotipii în care nu mai credea nici el. Nu se dădea în stambă doar pe la mitingurile din ţară, unde se eliberau porumbei, se făceau tot felul de coregrafii cu pace şi tot aşa, ci îşi dădea toată silinţa să nu rateze nici o ocazie de a bate câmpii şi în afară. Fără folos însă, de la o vreme nu îl mai credea nimeni, nici în România şi nici în afară. Pentru a înţelege cât de demagog era dictorul trebuie menţionat că vindea arme, atât arabilor şi cât şi israelienilor, la fel şi iranienilor şi irakienilor, plus că avea legături cu terorişti internaţionali, printre care şi Carlos Şacalul. Pe aceştia din urmă îi folosea la diverse acţiuni de represiune împotriva românilor din afară, în special a disidenţilor cu atitudini publice, împotriva regimului comunist… (Viorica Romaşcu)
