Constantin Niţă afirmă că “lucrurile vor continua să rămână proaste”

Ministrul IMM-urilor, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Constantin Niţă, a precizat că o relansare sau o creştere economică este imposibilă până în 2011.

“Din punctul meu de vedere, nici în alte ţări europene situaţia nu este mai bună. Căderea economică este cădere economică şi se manifestă în toată Uniunea Europeană. Degeaba ai creştere economică de 0,2-0,3 la sută şi deficit bugetar de 7,7 la sută, aşa cum este cazul Franţei. Oricum, dezechilibrele macroeconomice există. Aşa cum am mai spus, o revigorare a economiei nu poate să existe înainte de trimestrul IV a anului 2010, iar de o revigorare economică putem vorbi din anul 2011. Lucrurile vor continua să rămână proaste”, a precizat ministrul.

Niţă este de părere că situaţia IMM-urilor rămâne în continuare delicată cu toate că numărul firmelor ce sunt închise a scăzut faţă de primele 6 luni ale anului, atunci când peste 100.000 dintre ele au fost obligate să îşi încuie porţile.

Potrivit ministrului, situaţia de faţă se datorează impozitului minim garantat şi a absenţei unei politici bancare de sprijinire a intreprinderilor mici şi mijlocii.

“Au o politică direcţionată numai pentru a obţine profit şi aşa cum era de aşteptat un raport al Băncii Europene arată că băncile cele mai profitabile din această zonă sunt cele din România, ceea ce ne arată că, de fapt, băncile româneşti cu capital străin doresc numai să câştige şi nu să sprijine economia reală. Din acest punct de vedere există o mare nemulţumire în rândul IMM-urilor”, a spus Niţă.

Adrian Claudiu Rusu