Ministrul Sănătăţii va interzice vânzarea plantelor halucinogene

MĂSURI. ministrul Sănătăţii lucrează la un ordin ce ar putea să închidă magazinele care vând plante halucinogene. Măsura ar putea fi aplicată de la 1 octombrie. Decizia ministrului vine după sutele de controale pe care reprezentanţii Ministerului Sănătăţii împreună cu poliţiştii antidrog le-au făcut la aceste magazine. S-a constatat că unele ierburi vândute aici sunt chiar mai periculoase decât drogurile ilegale. Au fost semnalate zeci de cazuri în care minorii au intrat în comă după ce au înghiţit diferite fefuri de pastile sau au fumat salvia cumpărată din weed shop-uri, scrie Antena3. Până acum, nouă patroni de astfel de magazine s-au ales cu dosare penale după ce poliţiştii au descoperit că vindeau şi substanţe interzise. (G.R.)