Robbie Williams, din nou pe scenă alături de Take That

Artistul Robbie Williams va urca din nou pe scenă alături de fosta sa trupă, Take That, de care s-a despărţit în 1995, după ce Gary Barlow l-a invitat să ia parte la un concert caritabil, care va avea loc luna viitoare, la Londra, informează femalefirst.co.uk. Robbie Williams, care de curând a lansat un nou single, "Bodies", se va alătura foştilor săi colegi doar pentru acest eveniment. "Da, ceva chiar se va întâmpla. Eu şi Gary ne-am întâlnit des în ultima vreme şi am discutat", a confirmat Williams. La concertul caritabil, care va fi organizat de fundaţia Children in Need la Royal Albert Hall din Londra, va urca pe scenă cântăreţul Mika. Acesta s-a arătat foarte încântat de revenirea lui Robbie alături de Take That. "Sunt un mare fan al lui Robbie şi îmi place mult noul lui single, «Bodies»", a spus acesta. (V.N.)