Scandalul fraţilor Dolănescu a înebunit întreaga lume. Pe orice post dai imposibil să nu auzi vorbindu-se de ei. Ieri la emisiunea lui Măruţă a fost invitată bucătăreasa lui Ion Dolănescu, Doina Belu care a povestit cum a fost relaţia lui cu Maria Ciobanu.
Printre altele a spus ceva excepţional şi anume că Maria a mai rămas o dată însărcinată cu Ion, dar a avortat, iar a doua oară câns s-a întâmplat, cântăreaţa a vrut să facă acelaşi lucru, dar nu a mai lăsat-o artistul.
Despre cei doi copii a spus că maestrul considera că Ionuţ a moştenit caracterul mamei lui, adică zero, iar Dragoş caracterul lui. A mai spus doamna Doina că Ionuţ a fost logodit cu Irinuca Loghin, fata Irinei Loghin pe care Ion şi-o dorea foarte mult noră. Însă Ionuţ a preferat banii. El a vândut tot ce îi cumpărase tatăl său şi a plecat în Austria. Atunci Ion Dolănescu a făcut primul infarct pentru că a fost foarte supărat.
Ionuţ Dolănescu a ameninţat că dă foc casei dacă tatăl lui o lasă bisericii
Ionuţ Dolănescu a fost invitat la „Poveştiri adevărate” unde vrând să fie diplomat, ca de obicei i-a scăpat cuvântul „cucoane”, când s-a referit la Elena Merişoreanu şi Cornelia Catanga despre care a spus că nu au ce căuta în acest scandal.
Dacă ţineau cu el era OK. E adevărat că Elena Merişoreanu se schimbă după cum bate vântul, dar trebuie totuşi respectată pentru cariera dânsei şi pentru prietenia care a legat-o de maestrul Dolănescu. Nici cei de la Antena 1 nu au pierdut subiectul.
Ei au chemat-o pe Maria Ciobanu, prietena sa Steliana Sima şi fiica Mariei, Leontina Văduva pentru a se distra şi a cânta, pentru că aici mai mult s-a cântat decât s-a vorbit. După spusele unora s-ar zice că au sărbătorit, în avans victoria lui Ionuţ. Mulţi spun că aici este mâna Mariei Ciobanu, că dânsa îl învaţă pe Ionuţ să facă acest lucru. Şi Mama lui Dragoş s-a spovedit la Tv.
Ea a spus pentru prima dată că Ionuţ îl ameninţa pe tatăl lui că dacă lasa casa bisericii sau preotului Cărămidaru, îi va da foc. Aşa se întâmplă când eşti alintat sau ahtiat după avere. (C.O.)