Numărul din septembrie al revistei MAXIM are o mulţime de surprize pentru cititorii ei. Vedeta acestei ediţii este nimeni alta decât Cosmina Păsărin. Vedeta a realizat o şedinţă foto inedită, ea a trebuit să pozeze goală pe străzile din Bucureşti. Această şedinţă a avut loc la prima oră, obiectivul aparatului foto a surprins-o pe Cosmina în preajma statuilor, a piaţetelor.
Lângă sex-shopuri, pe spaţiul verde. O altă vedetă a acestui număr este Anya, membra grupului Hi-Q. Dar surprizele nu se termină aici. Redactorii revistei au prehgătit şi un interviu inedit cu cel mai sângeros criminal în serie din istoria recenta a României, Marius Csampar. Acesta este închis pentru şase crime, şi vieţuieşte la penitenciarul Poarta Albă, şi îşi umple timpul crescând 8 pisici şi confecţionând căsuţe din carton şi ursuleţi de pluş.
Pedeapsa cea mai mare
Iată şi o parte a interviului pe care redactorii Maxim l-au realizat cu Marius Csampar:
“MAXIM: Despre pedeapsa ta ce parere ai? E corectă?
Csampar: Legal, e cea mai mare pedeapsă pe care mi-au dat-o. Omeneşte, e cea mai mică.
MAXIM: Tu cum te-ai fi pedepsit?
Csampar: Dacă ar fi fost să lase la aprecierea mea, cred că m-aş fi mierlit. Dar numai în cazul în care omoram nişte prieteni sau familie. Dar nu fac asta pentru că am omorât nişte duşmani, nişte oameni care făceau rău. În perioada aia, legea era oarbă, nu vedea multe. I-am omorât pentru că aşteptam să îmi greşească, stiam că sunt pedofili. Căutam să îi atrag lângă mine ca să îmi greşească.
MAXIM: Care au fost criteriile pentru cei şase pe care i-ai omorât?
Csampar: Pot să spun că au fost două femei la care a fost “călcare” (n.r. tâlhărie, spargere de locuinţe), nu mi-am dorit să moară, dar s-a întâmplat, nu am avut ce să fac. Am lovit puţin, dar, nu ştiu, poate prea tare. Acum 14 ani şi ceva eram mai clădit, făceam sport. Intenţia mea a fost să le dau “somn”. Au murit la spital, după vreo 10 zile. Nu putea să îmi pară rău, să am sentimente, pentru că asta ar fi însemnat o greseală.”. (M.C.)