Maria Radu „dă papucii” unui manechin de renume

Cântăreaţa Maria Radu revine cu un nou stil, şi un look mai agresiv. Noul single pe care îl promovează este “Too late for you”. Noua piesă este compusă de George Popa, şi este o combinaţie perfectă de electro-pop-rock. Piesa se bucură deja un videoclip filmat în epava unui avion la aproape 40 de grade C, vreme de două zile.

Regizorul filmului este Alex Gelehrter, un nume de marcă în industria muzicală americană şi canadiană. În videoclip alături de Maria apare şi modelul Vali Cosa, foarte bine cotat în străinătate.
Iată ce spune regizorul clipului: “Din păcate, în România se fac o mulţime de clipuri cu bugete exorbitante însă mult prea puţine sunt de calitate.

Atât eu cât şi Ionuţ Staicu, directorul de imagine, ne dorim să arătăm că poţi face videocipuri bune cu un buget rezonabil atâta timp cât implici imaginaţie şi dăruire iar în acest fel încercăm să ridicăm standardul pieţei şi vom continua cu producţii şi mai complexe” a declarat regizorul. Clipul va avea premiera vineri la Music Channel, informează site-ul sandy-bell. (M.C.)