Cristi Daminuţă a cerut-o de soţie pe Bianca Drăguşanu

Cătălin Botezatu asudă la Săptămâna Modei de la New York, unde îşi prezintă colecţiile, iar iubita sa Bianca Drăguşanu, îşi omoară timpul cu alţi bărbaţi, scrie Click!. Astfel, blonda ia masa aproape zilnic în compania lui Joe şi schimbă sms-uri cu fotbalistul Cristian Daminuţă.

Bianca Drăguşanu s-a trezit celebră peste noapte, atunci când designerul Cătălin Botezatu a prezentat-o drept noua sa iubită. Cei doi s-au afişat toată vara împreună la mare, s-au hârjonit prin apă sub bliţurile paparazzilor, declarând, la un moment dat, că şi-ar dori un copil împreună.

Chiar dacă este implicată într-o relaţie, Bianca continuă însă să aibă şi alţi admiratori cu care îşi umple timpul, mai ales acum, când designerul este plecat la Săptămâna Modei de la New York. Astfel, ea a fost surprinsă, în mai multe rânduri, la un restaurant de la ultimul etaj al Magazinului Unirea, luând masa împreună cu Joe, fostul iubit al Elenei Băsescu.

“Nu am nimic cu Joe. Ne întâlnim zilnic la Unirea, sus, unde iau masa. Vine şi mă întreabă ce mănânc. Suntem doar amici!”, şi-a justificat blonda lui Bote ieşirile alături de craiul de Dorobanţi. Cristian Daminuţă a făcut şi el, la rândul lui, o pasiune pentru blondă, încă de pe vremea când aceasta era prietenă cu Ramona Gabor, una din fostele iubiri ale fotbalistului de doar 19 ani. Daminuţă îi trimite Biancăi sms-uri fierbinţi, în special noaptea.

În urmă cu doar două săptămâni, fotbalistul şi-a luat inima în dinţi şi a cerut-o chiar de nevastă, tot prin sms: “Şi mie, regina mea! Vreau să fii soţia mea!”, i-a declarat acesta într-un schimb de replici drăgăstoase.

La rândul ei, Bianca nu pare să refuze avansurile fotbalistului, relaţia lor rezumându-se însă până acum doar la sms-uri cu dulcegării. “Îmi e drag băiatul ăsta, dar se pare că mai dragă îi sunt eu lui. Nu ne-am întâlnit, doar prin sms-uri vorbim. Cătălin nu e gelos!”, a spus Bianca.