Ro-mania ameninţă că îl dă în judecată pe fostul lor coleg
În urma informaţtiilor denigratoare apărute în ultimele zile în mass media la adresa lui Ionuţ Voicu, care încă se foloseşte fraudulos de numele Ro-Mania deşi a părăsit formaţia în urmă cu trei ani, actuala componentă a trupei ia poziţie şi ameninţă să îl dea în judecată pe fostul coleg.
Răzvan Ştefaniu, Ionuţ Andraş şi Cătălin Voicu, actualii componenţi ai trupei Ro-Mania, ţin să informeze publicul şi mass-media, încă odată, ca Ionuţ Voicu nu mai face parte din trupa Ro-Mania din anul 2006 şi intenţionează să îi ceară acestuia daune în valoare de peste 50.000 de euro dacă se va mai folosi în viitor de numele trupei. “Ionuţ a părăsit aceasta formaţie în urmă cu mult timp şi ani de zile a apărut în presă şi la emisiuni de televiziune folosindu-se de notorietatea pe care trupa Ro-Mania a dobândit-o. Prin urmare, rugăm mass-media să nu îl mai plaseze pe Ionuţ Voicu în trupa Ro-Mania, iar lui îi transmitem că îl paşte un proces în care o să îi cerem prejudicii de imagine în valoare de peste 50.000 de euro”, spune Răzvan Ştefaniu.
În ultimele două zile, Ionuţ Voicu a declanşat un adevărat scandal mass-media, fiind acuzat ca furat o parte din banii strânşi în urma unui concert caritabil desfăşurat în primăvara acestui an, în scopul salvării unui băieţel. În tot timpul acestui scandal, Ionut Voicu a fost prezentat ca făcând parte din trupa Ro-Mania.
“Întâmplarea face ca în componenţa actuală a trupei unul dintre membri să poarte numele de Ionuţ. Este vorba despre Ionuţ Andraş iar acest scandal îi prejudiciază grav imaginea colegului nostru. În plus, trupa Ro-Mania a luat o adoptat o alta strategie de promovare în ultimul an ţi nu este momentul sî fim implicaţi, gratuit, într-un scandal. Suntem aproape de finalizarea înregistrărilor pentru albumul “Încă o dată” care vine după campania de success “Cele mai frumoase” pe care am desfăşurat-o în ultimele luni alături de Monica Columbeanu. Chiar nu avem nevoie ca publicul nostru să fie indus în eroare de faptele unui individ care nu mai are de-a face cu trupa Ro-Mania de foarte mult timp”, continuă Răzvan Ştefaniu. (V.N.)