Tânăr înjunghiat mortal pentru că a încercat să aplaneze un conflict!

GALAŢI. Un tanar de 22 de ani a fost Înjunghiat mortal în faţa blocului în care locuia, de un individ venit dintr-un grup de tineri care discutau aprins. Fratele victimei a văzut toată scena de la balcon, de unde încerca şi el să-i potolească pe certăreţi. Îngrozit de ce vede, a dat alarma, iar fratele lui a fost găsit prabuşit pe stradă, într-o baltă de sânge. A fost dus de urgenţă la spital, însa medicii au reuşit să îl mai ţină în viaţă doar câteva ore. Fratele tânărului spune că n-a reuşit să-i vadă prea bine pe cei care se certau. E sigur însă că unul dintre ei, cel care l-a urmărit pe băiat, a fost şi cel care l-a lovit mortal, scrie stirileprotv. Bogdan lucrase în Spania şi se întorsese doar de câteva luni acasă. Spera să îşi întemeieze cât de curând o familie. (G.R.)