Robert, dansatorul preferat de organizatori
Kristine a susţinut mai multe concerte week-end-ul trecut, de la toate fiind nelipsit Robert, dansatorul care este din ce în ce mai des solicitat de către organizatori, după filmarea videoclip-ului piesei “Se thelo”.
Hit-ul “Se thelo” i-a adus notorietate şi admiratori nu doar Kristinei, ci şi lui Robert, dansatorul care a apărut în videoclip-ul piesei şi care a devenit în scurt timp una dintre atracţiile din show-ul artistei.
Dacă iniţial Kristine mergea în concerte alături de doua dansatoare, după lansarea videoclip-ului în care apare şi Robert, succesul pe care acesta îl are în rândul admiratoarelor, i-a împins pe unii dintre organizatori să solicite în mod expres prezenta acestuia pentru a avea un eveniment cu adevărat exploziv.
Câştigător în mai mulţi ani al World Inter-Style Karate Championship, deţinătorul a numeroase premii la competiţii internaţionale şi naţionale, pasionat de dans şi cascadorii pe motor, Robert a devenit unul dintre cei mai populari dansatori, o dată cu apariţia sa în videoclip-ul piesei “Se thelo”, interpretată de Kristine.
“Mă bucur că pe lângă mine sunt şi alţii care se bucura de succesul piesei “Se thelo”.
Adevărul este că show-biz-ul duce lipsa de dansatori profesionişti, iar Robert deţine toate calităţile pentru a schimba acest lucru” – ne-a declarat Kristine. (D.D.)