Dani a vizitat-o pe Mihaela incognit-o?

Dani Oţil recent întors dintr-o binemeritată vacanţă, a postat pe blocul său un comentariu care ne duce cu gîndul că acesta a fost la o întîlnire cu „femeia lui”, Mihaela Rădulescu. Dacă pînă acum comentariile lui pe blog erau pesimiste, acesta este optimist şi plin de speranţe. „Dintr-o vacanţă vii cu un bronz, nişte obiecte inutile, o oboseală ceva mai dulce decît aia zilnică şi cu nişte amintiri senzaţionale, dac-ai fost norocos. Desigur, multe momente minunate din vacanţă le-ai ratat făcînd poze în neştire, mult mai nereuşite decît acelea pe care le-ai fi putut cumpăra de la colţ, cu acelaşi monument sau peisaj… Pierzi sublimul cu reglaje, căutări de unghiuri şi poze făcute în neştire ca să nu uiţi… Şi cu filmări tremurate, în care se aude mereu vocea ta, dînd indicaţii regizorale, printre dinţi, familiei indisciplinate la cadru”.

“N-am fost singur, ci întreg”
“Vacanţa mea a fost pe o raza de lună, cu nişte contururi care conţin mai multe detalii decît orice ar putea fi povestit sau “jucat” în faţa obiectivului. N-am fost departe, ci exact acolo unde mi-am dorit să fiu.N-am avut bagaje, ci senzaţii. N-am cumpărat suveniruri, ci mi-am pus deoparte toţi fiorii. N-am pierdut nopţi, ci le-am trăit. N-am vizitat, ci am privit cu nesaţ, am atins, m-am înfruptat… N-am fost singur, ci întreg”, asta spune Dani pe blogul său. Dacă este să ne luăm după zvonurile care spuneau că Mihaela i-ar fi cumpărat lui Dani bilet pentru aceste zile, atunci putem spune că au fost împreună şi de aceea este Dani aşa… ”întreg”. (C.O.)