GALAŢI. O femeie, din comuna gălăţeană Pechea, a fost muşcată de un păianjen "Văduva neagră". Femeia de 32 de ani lucra în grădina când a fost muşcată de picior. N-a simţit nimic şi a continuat treaba, dar în scurt timp i s-a facut rău. "Când am săltat pantalonul era un paianjen negru, mare. Nu mi s-a făcut imediat rău, după o oră şi ceva, m-a luat o durere de la burtă, pe la 5 şi ceva m-a luat durerea de spate, am înţepenit, am amorţit", a spus victima. Până a ajuns la Spitalul Judeţean Galaţi, femeia era deja în stare critică. Muşcătura păianjenului "Văduva neagră" provoacă ameţeli, crampe musculare puternice, greaţă şi dureri de cap. Gălăţeanca înţepată de păianjen va mai sta câteva zile în spital, scrie Realitatea. Deşi insecta este specifică zonelor tropicale, de câţiva ani şi-a făcut apariţia şi în Dobrogea, iar biologii cred că din cauza încălzirii globale, e posibil să fi migrat spre sudul Moldovei. (G.R.)
„Văduva neagră” a mai făcut o victimă