Kristine a fost prezentă joi, 20 august, începând cu orele 21, la Club Bonton by Marie Celeste, unde a făcut parte din juriul concursului Miss eMulte.
Evenimentul a fost organizat de eMulte.ro împreună cu Claudiu Pătraşcu Events, iar alături de Kristine, în juriu au fost şi Monica Columbeanu, Andrei Năstase şi Claudiu Pătraşcu.
Concursul Miss eMulte a fost prezentat de Cosmina Păsărin, iar pe lângă probele obişnuite, concurentele a avut parte şi de o probă surpriză ce a implicat direct cel mai nou hit semnat Kristine: “Se thelo”, compus de Edward Maya.
Vestimentaţia Kristinei pentru acest eveniment a fost pusă la dispoziţie de Famous Brands.
Proaspăta absolventă a Conservatorului “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, Kristine a devenit în scurt timp, una dintre cele mai populare cântăreţe din România, datorită single-ului “Se thelo”, care a luat cu asalt cluburile, posturile de radio şi de televiziune. (D.D.)