“Moliile pesediste” scoase de la naftalină la Festivalul Mamaia!

Pe această formulă s-a mers anul acesta la Festivalul de Muzică Uşoară de la Mamaia. Pilele, cunoştinţele şi relaţiile au fost la rang înalt, încă de la prezentare s-au văzut. Colegul Albertinei Ionescu a fost nimeni altul decît cumnatul directorului festivalului, Cristian Zgabercea. Adrian Dumitrescu este fratele soţiei acestuia. Nici premiile nu au mai fost ca în alţi ani pe merit, dacă am ajuns să dăm premii politice. Preşedintele juriului, Mădălin Voicu, probabil că din cauza crizei, a dat premiul colegului său de partid Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa şi organizatorul festivalului. Acesta, după spusele lui Mădălin a primit doar diploma nu şi banii. Pentru a-l încuraja au fost prezenţi în sală, Mircea Geoană, Radu Mazăre şi prefectul Brăiloiu, toată spuma PSD. Am politizat şi acest festival… Hm! (C.O.)