Andreea Raicu a dat în greu!

De când s-a apucat de filmat pentru noua producţie din care va face parte, ”Efect 30”, Andreea Raicu, vedeta postului Prima tv are un program infernal. Cu toate că filmările încep la ora 8 dimineaţă, şi se încheie spre seară, în jurul orei 20:00, Andreea Raicu nu renunţă la exerciţiile fizice şi merge în continuare la sală. Iată ce spune vedeta: “Înainte de ziua de filmare, care începe la 8 dimineaţă şi durează 10-12 ore, merg la sală. Mă ajută să mă menţin în formă atât fizic cât şi psihic. Deşi îmi este greu să mă trezesc, la 6.00 dimineaţa sunt în picioare”, afirmă Andreea. În serialul “Efect 30”, vedeta va interpreta rolul unei tinere ce este editor de frumuseţe al unei reviste. (M.C.)