Gabriela Cristea şi Marcel Toader au fost naşi!

Gazda emisiunii „Noră pentru mama”, Gabriela Cristea şi soţul său Marcel Toader au fost sîmbătă naşi de cununie ai celor mai buni prieteni, Silvia Ioniţă, prezentatoarea ştirilor Kanal D şi cameramanul Cristian Fuşălău. Silvia şi Cristi sunt împreună de aproape 10 ani, dar priorităţile lor au fost cariera şi o casă, aranjată după gustul lor. Şi cum toate visele li s-au împlinit până acum, cei doi au decis în această primăvară să se căsătorească. În luna aprilie, Silvia şi Gabriela au hotărât să facă anunţul oficial în direct, la emisiunea "La şuetă cu Bahmu" de la Kanal D. Adriana Bahmuţeanu le-a invitat în emisiune pentru a afla detaliile nunţii: unde va avea loc, ce flori se vor folosi, ce rochie îşi va cumpăra mireasa, dar şi ce ţinută va alege naşa, cum va fi meniul şi alte detalii specifice nunţilor. Aşadar, Gabriela Cristea a trecut de la „Noră pentru mama” la rolul de „naşă” de cununie, după numai un an de la căsătoria ei cu fostul rugbyst, Marcel Toader!

Rochia miresei adusă din SUA

Cununia religioasă a avut loc la Biserica Popa Nan, iar petrecerea la Salonul „Aristocrat Evets Hall” din Pipera. Rochia Silviei Ioniţă a fost comandată în SUA. Responsabilii cu programul artistic au fost Bianca şi Marian Sârbu, solista şi liderul Trupei „ExclussiV”. Cei doi au avut răgazul să discute cu naşii Gabriela şi Marcel programul artistic pentru nunta Silviei chiar la aniversarea zilei de naştere a lui Marian. (C.O.)