Matilda Pascal-Cojocariţa hărţuită de nişte nuntaşi

Interpreta de muzică populară Matilda Pascal-Cojocăriţa se confruntă cu o situaţie mai puţin o bişnuită. Artista a fost solicitată să cînte la o nuntă în Giurgiu pentru data de 4 iulie. Pe măsură ce se apopia data nunţii respective, interpreta de muzică populara a inceput să fie tot mai ingrijorată de faptul că nuntaşii nu i-au mai dat un semn şi nici nu ştia cum să dea de aceştia.

După numeroase telefoane şi intervenţii pe la amicii de prin localitatea cu pricina, cîntăreaţa a reuşit într-un final să ia legătura cu cei care o angajaseră la acea nuntă şi de la care primise în avans suma de 500 de euro. Nuntaşii i-au spus artistei că au schimbat data nunţii pentru 30 august, moment în care Matilda s-a supărat că aceştia, după ce au încurcat-o atîta, nici măcar nu au anunţat-o de nunta din august, cum era firesc.

Cîntăreaţa de muzică populară încurcată de nişte nuntaşi

Nuntaşii invocă faptul că ei au tipărit invitaţiile din luna mai, pe care figurează şi interpreta. Supărarea interpretei a fost şi mai mare şi pe bună dreptate. Adică ei ştiau că au mutat data nunţii din timp şi nu au anunţat-o, avînd în vedere că ea are deja o altă nuntă pentru acea dată. „M-au încurcat foarte mult. După ce că nu m-au anunţat ca au schimbat data nunţii acum îmi mai spun că şi ştiau cu mul timp înainte şi nici măcar nu m-au întrebat dacă pot veni. Puteau să se gîndească că am şi alte angajamente şi poate nu sunt liberă să le mai cînt la nuntă!

M-au sunat de numeroase ori şi acum au ajuns să-mi promită sume imense numai să le cînt la nuntă. Numai ca eu am din februarie un alt angajament tocmai la Suceava la nunta copilului unui coleg de branşă, dirijorul George Sîrbu. Şi eu nu pot fi neserioasă şi să nu mă ţin de cuvînt. Eu dacă aş fi făcut ca aceşti nuntaşi care m-au încurcat unde ajungeam? Păi îmi făceam un renume de nu mă mai chema nimeni nicăieri! Problema este că eu chiar şi în situaţia asta m-am gîndit cum aş putea să ajung de la Suceava să cînt în aceeaşi zi şi la Giurgiu, însă este imposibil. M-am interesat şi nu există seara cursă la avion de la Suceava la Bucureşti…

Nu ştiu cum să fac! Poate că nuntaşii care m-au încurcat au trăit cu sentimentul că nu mai vreau să le inapoiez cei 500 de euro… deşi, multă lume m-a învăţat să nu le mai dau banii înapoi. Bineinţeles că le voi înapoia banii, cu toate că am rămas în pagubă. Am pierdut din cauza lor alte angajamente şi dacă eu cîntam în altă parte luam gajul pe care l-aş fi luat de la ei şi fără atîtea bătăi de cap…”, a spus Matilda Pascal-Cojocăriţa. (V.N.)