Sfinxul din Bucegi

Un alt focar tainic de putere care ne permite să intrăm în rezonanţă cu Shambala este Sfinxul din Bucegi, chiar corpul de piatră al Sfinxului şi mai ales „capul” său. Deşi se consideră în general că acesta este numai o stâncă modelată într-un mod mai special de ploaie, zăpezi şi vânt de-a lungul a milioane de ani, Sfinxul din Bucegi este totuşi învăluit în mister.

Roca din vârful Sfinxului este foarte diferită de rocile existente în zonă şi, se spune, este similară cu cea din care este făcut Sfinxul din Egipt.

Dacă vom realiza în această zonă proiecţii în trecutul îndepărtat vom putea pătrunde cu uşurinţă într-o perioadă fascinantă a miturilor, în Vârsta de Aur a umanităţii, de unde răzbat până la noi ecourile unei sacralităţi dincolo de cuvinte. Pe atunci oamenii erau asemenea zeilor şi nu erau deloc limitaţi la existenţa în această lume fizică. (A.M.)